Mentoratul în Antreprenoriatul Social – Sprijin și Ghidare pentru Viitorii Antreprenori

Mentoratul reprezintă o activitate esențială în cadrul proiectului „Step by Step în antreprenoriatul social”, completând cunoștințele dobândite în timpul cursurilor de formare și oferind participanților sprijin personalizat pentru dezvoltarea propriilor afaceri sociale.
Ce înseamnă mentoratul?
Mentoratul are scopul de a identifica și dezvolta abilitățile participanților, adaptând sprijinul în funcție de nevoile lor individuale și de grup. Se desfășoară prin întâlniri de grup și sesiuni de tip unul-la-unul, oferind un cadru interactiv pentru discuții, întrebări și soluționarea provocărilor întâlnite în pregătirea planurilor de afaceri.
Mentoratul de grup
În cadrul sesiunilor de grup, participanții discută teme relevante pentru competiția de planuri de afaceri, precum cerințele schemei de minimis, condițiile de eligibilitate, procedurile de înființare a întreprinderilor sociale, obținerea atestatului SES de la AJOFM sau aspecte fiscale. Se încurajează dialogul deschis, schimbul de idei și învățarea colectivă.
Mentoratul individual (1 la 1)
Mentoratul unul-la-unul oferă sprijin personalizat, adaptat la nevoile fiecărui participant. În cadrul acestor sesiuni, participanții primesc răspunsuri la întrebări specifice legate de întocmirea planului de afaceri, implementarea proiectelor sau provocările juridice și fiscale. De asemenea, sunt consiliați cu privire la oportunitățile din competiția de planuri de afaceri și pașii pentru dezvoltarea unei întreprinderi sociale sustenabile.
Scopul și valoarea mentoratului:
Mentoratul nu doar că sprijină participanții în dezvoltarea planurilor de afaceri, dar contribuie și la formarea unei mentalități antreprenoriale orientate spre soluții și impact comunitar. Participanții sunt încurajați să devină actori sociali activi, să identifice probleme comunitare și să propună soluții prin afaceri sociale.
Pentru informații suplimentare despre mentorat, contactați: Marita Ionescu (responsabil mentorat) – marita.ionescu@adra.ro
 
ALINA BORDAS-MOHOREA
Expert selecție și monitorizare grup țintă

Te sprijinim să fii independent financiar printr-un business propriu, în zona rurală.

Vei ajuta astfel și oameni din comunitatea ta, prin crearea de noi locuri de muncă.

Abonează-te

Nu ratați viitoarele noastre actualizări!