”M-am întors pentru că aici contează ce fac”

Interviu cu A.D, fondatorul unei întreprinderi sociale la sat

La 32 de ani, A.D a ales să renunțe la viața confortabilă pe care și-o construise în Germania și să revină în satul natal, într-o zonă rurală care nu prea promitea. Nu pentru că nu avea alte opțiuni, ci pentru că simțea că „se poate mai mult și mai bine și acasă”. Cu ajutorul unui proiect cu fonduri europene destinat înființării de structuri de economie socială, a pus bazele unei întreprinderi care produce mobilă din lemn masiv, în mod special uși și tâmplărie din lemn și oferă locuri de muncă oamenilor din comunitate – în special celor care nu și-au găsit un loc pe piața tradițională a muncii.

C R: Andrei, ai plecat din România imediat după facultate. Ce te-a făcut să te întorci acasă?
A D: Plecarea a fost firească la momentul respectiv. Am terminat Politehnica și am prins un job bun în Germania. Totul mergea bine, dar după un timp, a început să mă roadă un gând: „Ce rost are tot ce fac, dacă aici sunt doar o rotiță într-un mecanism care merge și fără mine?”. Îmi era dor de casă, de familie, de prieteni și asta mă rodea cel mai tare. În România, mai ales la sat, simțeam că pot face o diferență reală, dare u mă irosesc prin Germania, și că, la final, când voi trage linie să adun, nu voi ieși pe plus în multe aspect ale vieții. Asta m-a făcut să mă gandesc la posibilitatea reîntoarcerii în tară, iar deea că pot construi ceva util pentru oameni care chiar au nevoie, la mine în sat, în satul copilăriei mele, m-a motivat să mă întorc.

C R: Cum ai ajuns la ideea de întreprindere socială?
A D: În primul rând, am vrut să fac o afacere. Apoi să fie ceva cu sens, util, să ajung la oameni. Nu doar profit, ci și impact și substanță reală. Am descoperit apelul de proiecte pentru înființarea de structuri de economie socială și mi s-a părut că este exact ce căutam. Am gândit proiectul în jurul lemnului, pentru că zona are tradiție în prelucrare și resursa e aici, pentru că în familie ai mei m-au învățat să iubesc lemnul, natura, și cumva am simțit că pot face asta. Am obținut finanțare, am înființat firma, am amenajat atelierul, am început să angajez. A fost un proces greu, lung, dar satisfăcător.

C R: Care au fost cele mai mari provocări?
A D: Birocrația. Nici nu vă pot spune câtă hârtie am completat. Aproape că te face să renunți înainte să începi. Apoi, lipsa de încredere – mulți din sat au fost sceptici. „Vine băiatu’ lu’ tata, cu aere de Germania, cu proiecte din Europa, să ne învețe el pe noi!” Dar treptat, lucrurile s-au așezat. Am învins prejudecățile satului, am reușit să demonstrez că sunt am aere de Germania, că sunt serios și că îmi doresc să îmi construiesc viața acolo, alături de ei. Să construim, împreună, o altfel de comunitate. E bine să fii tânăr si poate naiv. Cateodată este chiar contagios.

C R: Cum ai ales oamenii cu care lucrezi?
A D: Am vrut să ofer o șansă celor pe care îi consideram marginalizați, fără șanse, dar cu potențial. Am organizat o întâlnire, am prezentat celor prezenți planul meu, iar cei care s-au implicat, pe care i-am văzut doritori să învețe, să își schimbe cumva viața, i-am angajat. Unii n-au atins niciodată o mașină de debitat, dar acum fac piese care ajung în casele oamenilor. Este o bucurie imensă să vezi cum oamenii cresc profesional, prind încredere în ei, se schimbă, devin alți oameni. M-a bucurat și impactul pe care această schimbare personal l-a adus în familiile lor. Este f …. “rewarding”, cum spune englezul.

C R: Ce satisfacții ai din tot acest proces?
A D: Fiecare salariu plătit este o victorie. Fiecare comandă livrată, fiecare client mulțumit. Dar, mai presus de toate, să vezi un om care îți spune: „Mulțumesc că m-ai angajat, nu mai credeam că o să lucrez vreodată în satul asta uitat de lume” – asta nu are preț. E o formă de succes pe care n-o învețila Poli și nici în business school. E viață.

C R: Ce planuri ai pentru viitor?
A D: Vreau să diversificăm producția – poate jucării educative, mobile updatată celor cu nevoi speciale. Am început să colaborăm cu designeri tineri, inclusiv din diaspora. Visez și la un mic centru de formare pentru tinerii din zonă, ca să nu mai fie nevoiți să plece. Dacă mă întrebi pe termen lung, vreau ca acest loc să fie un model de economie socială funcțională, nu doar o excepție.

C R: Ce i-ai spune unui tânăr care vrea să se întoarcă în România și să înceapă o afacere?
A D: Să nu-și imagineze că e ușor, dar să nu se teamă. Satele românești au potențoal mare, dar este nevoie de energie tânără, de idei, de curaj, de naivitate și un strop de nebunie. Cu toate piedicile, satisfacția e uriașă. Nu e o întoarcere în trecut, ci o investiție în viitor. Iar dacă alegi drumul economiei sociale, nu ești doar antreprenor, ești și parte dintr-o schimbare reală.

Mottoul lui A. D este „Întoarce-te acolo unde ești cel mai folositor.” Acolo s-a întors și a reușit să transforme un vis personal, sau o nevoie de a veni acasă și de a își construi viața acasă, într-un proiect pentru întreaga comunitate.

Roșu Cristina Beatrice
Expert selecție și monitorizare grup țintă